„Iubirea dacă vine de-aici sau din cea lume
spre-aceasta, pân-la urmă, menită-i să ne-ndrume.
Deși despre iubire-am spus tot ce se cuvine:
când o simții, de cele ce-am spus mi-a fost rușine.
Deși numai cuvântul aduce limpezire,
mai limpede-i Iubirea cuprinsă de-amuțire.
Când pana se grăbește să scrie fără frică,
de-ajunge la Iubire, pe sine se despică.
În fața Ei, rațiunea-i ca-n smârcuri o mârțoagă,
Iubirea-i doar în stare iubirea s-o-nțeleagă.
Vezi, soarele e însuși a soarelui dovadă.
Să nu-și întoarcă fața cel care vrea s-o vadă.
Și umbra dac-ajunge alt martor să devină,
doar Soarele e cel ce-i dă duhului lumină.”
Jalal ad-Din Rumi – Oceanul Sufletului, Editura Herald, traducere Otto Starck