Anxietatea, frustrarea, stima de sine scăzută şi mare parte din emoţiile negative îşi au rădăcina într-un mod de gândire disfuncţional. El include idei preluate de la ceilalţi, credinţe automate, repetitive, care scapă observaţiei conştiente, generalizări, etichete şi judecăţi, un nesfârşit monolog interior care îţi colorează întreaga experienţă cu înţelesuri particulare. Aceste gânduri sunt constante şi rareori observate, deoarece apar fără o reflecţie raţională anterioară, însă sunt suficient de puternice pentru a activa cele mai intense emoţii.
De obicei, aceste tipare de gândire se nasc în urma unor experienţe dificile, sau chiar traumatizante, în copilărie sau în momente de mare vulnerabilitate. De aici caracterul lor automat şi iraţional: la momentul experienţei iniţiale ele par să aibă sens, par să fie soluţia sigură la o situaţie de ameninţare sau pericol – “Eu niciodată nu o să mai… iubesc, ca să nu sufăr / am încredere, ca să nu fiu păcălit / fiu deschis, ca să nu fiu rănit ” – În timp, decizia ca atare este reprimată, precum şi amintirea evenimentului, însă efectul ei apare sub forma gândurilor automate.
Iată 3 tipuri de gândire distorsionată:
1.Gândirea de tipul alb-negru
Acest fel de judecată spune “Eşti cu mine sau împotriva mea”. Orice fapt devine alb sau negru, grozav sau oribil, un mare succes sau un eşec total, o certitudine sau un mister absolut, sclipitor de inteligent sau pur şi simplu stupid, iubire sau ură – nu există nuanţe, nu există niciun spaţiu intermediar, nu există loc pentru greşeală, dar nici pentru iertare sau îmbunătăţire.
2.Presupunerile
Să faci o presupunere înseamnă să foloseşti informaţii pe care nu le ai, şi pe baza lor să formulezi o certitudine. Poate lua forma proiecţiei: “Am crezut că nu o să fii de acord, de aceea nici nu te-am mai întrebat.” Sau pot fi credinţe populare pe care le-ai adoptat fără examinare, de genul “După 40 de ani nu mai poţi să…”. Adesea, presupunerile îi fac pe oameni să fie orbi faţă de posibile soluţii – presupunând că nimeni nu poate fi de ajutor, o căsnicie se poate destrăma, când de fapt ar fi putut încerca terapia de cuplu.
Întrebări utile pentru a surpinde acest mod gândire în acţiune pot fi: Ce mă face să cred asta? De ce acţionez aşa? Cine spune asta? Ce alternative există? Ce s-ar întâmpla dacă aş face-o? Ce s-ar întâmpla dacă n-aş face-o?
3.Raţionamentul emoţional
“Mă simt deprimat, înseamnă că viaţa nu are sens”. Crezi că ceea ce simţi trebuie să fie adevărat – în mod automat. Dacă te simţi prosteşte, înseamnă că nu eşti destul de inteligent. Dacă te simţi vinovat, înseamnă că ai făcut ceva greşit. Dacă te simţi furios, înseamnă că cineva a profitat de tine. Totuşi este bine să fii atent la faptul că sentimentele te pot păcăli, se pot baza pe interpretări greşite. Dacă sentimentele tale au la bază distorsiuni cognitive, ele sunt doar reacţii emoţionale şi iraţionale, şi în niciun caz un bun indicator al “glasului inimii” sau al intuiţiei.
adaptare după Peter Shepherd – Transformarea minţii