sunflower

sursa foto

Am auzit adesea că trebuie să gândim pozitiv şi că, în faţa dificultăţilor vieţii, e necesar să ne păstrăm optimismul. Cred că toţi cei care am încercat să luăm aceste sfaturi literal, şi am început să repetăm afirmaţii pozitive despre propria persoană sau despre situaţiile în care ne aflăm, în speranţa că se va petrece ceva magic, am descoperit cu frustrare că nu este de ajuns, că nu funcţionează. Haideţi să vedem ce Nu este optimismul.

A fi optimist nu înseamnă să negi realităţile, uneori evidente, care te înconjoară, dificultăţile în care se află relaţia ta, o dependenţă, un comportament adictiv pe care începi să îl observi la tine sau la cineva drag, calitatea vieţii tale care este în declin, sau care deja a ajuns la un punct critic.
A fi optimist nu presupune simpla repetare mentală sau includerea în discursul faţă de ceilalţi a unor fraze precum “Totul o să fie bine!”, “Trebuie să fim pozitivi!” sau “Sunt frumos, bogat şi fericit!”
A fi optimist nu înseamnă să îţi creezi şi să hrăneşti idealuri nerealiste, aşteptări cu totul disproporţionate faţă de pregătirea şi posibilităţile tale actuale. Să te aştepţi să poţi schimba rapid, ca prin farmec, un comportament format şi repetat uneori de-a lungul a zeci de ani, nu reprezintă optimism, ci un mod de gândire imatur şi nerealist.
A fi optimist nu înseamnă să negi şi să reprimi anumite trăsături nedorite legate de propria persoană.

joy

sursa foto

Ce este optimismul în adevăratul lui sens, în opinia mea?

Optimismul reprezintă, mai mult decât orice, opusul stării de victimă, al stării pasive de aşteptare

Este acea forţă vitală, o energie cu adevărat pozitivă care simţi că se naşte când, după o perioadă de blocaj, de sterilitate creativă, apare o idee nouă, poate chiar genială, care deblochează situaţia, şi îi dă un sens nou.
Sau când, după o perioadă de mare tensiune şi încordare, când deja ai senzaţia că ai epuizat toate soluţiile, te relaxezi, te “abandonezi” cumva momentului prezent. Iar apoi observi cum, surprinzător, încep să răsară în conştiinţa ta alegeri pe care, tensionat fiind, nu le puteai vedea.
Sau poate că este acea stare care apare atunci când propria viziune a devenit atât de întunecată, de gri, de încărcată de probleme ce par fără ieşire, şi, în mod spontan, ai o conversaţie inspirată cu cineva, în urma căreia primeşti o perspectivă diferită, proaspătă, un suflu nou.
Sau poate fi o stare de bine, de încredere, o perspectivă pozitivă asupra vieţii, pe care o simţi uneori de-a lungul mai multor zile, atunci când “toate merg bine”. O stare de flux, de curgere.

Din această perspectivă, obstacolul pe care îl întâmpini devine el însuşi o oportunitate de căuta soluţii alternative.

Dacă ne gândim în acest mod, ne putem da seama că marile invenţii au apărut în momente în care calea convenţională, calea uşoară, comodă, a ajuns într-un impas. În astfel de momente, oameni inspiraţi şi talentaţi în domeniul lor de activitate, au făcut un adevărat salt în gândire, şi un “leap of fatih”, cum spun englezii, făcând ceva ce nu mai fusese întâlnit.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *